Certificatul de performanţă energetică este un document care atestă eficienţa energetică a unei locuinţe.
Sistemul de notare este similar cu cel folosit pentru a arăta performanţă energetică a electrocasnicelor, respectiv prin litere de la A la G, în funcţie de performanţă. În clasa A sunt încadrate clădirile cu cea mai mare performanţă din punct de vedere energetic, iar în clasa G, acele cu performanţe foarte mici.
De regulă,valabilitatea unui certificat energetic este de 10 ani, singurele modificări apărând în situaţia în care asupra imobilului se fac renovări majore, ce duc la posibilitatea încadrării locuinţei într-o clasă energetică mai bună.
Ce documente şi informaţii sunt necesare pentru obţinerea unui certificat energetic?
Cea mai simplă este situaţia întocmirii unui certificat energetic pentru un apartament sau o garsonieră. În acest caz nu este nevoie decât de planul apartamentului (care se găseşte în Cartea tehnica a construcţiei sau se poate obţine de la cadastru). În acest document trebuie să fie trecute diferite informaţii importante pentru calculul energetic, mai ales dimensiunile încăperilor şi ale ferestrelor. Restul de informaţii se vor culege de auditor prin vizitarea apartamentului sau a garsonierei, completându-se cu informaţiile furnizate de proprietar.
Pentru alte tipuri de clădiri, documentele necesare se găsesc în Cartea construcţiei (planurile pe niveluri, planuri de situaţie, secţiuni transversale şi longitudinale, informaţii despre terase, subsol, pod).
Cu ajutorul proprietarului şi în urma inspecţiei imobilului, auditorul va nota următoarele date:
• Numele proprietarului;
• Anul construcţiei;
• Starea faţadei;
• Informaţii cu privire la sistemele de încălzire, alimentare cu apă caldă, iluminat artificial;
• Tipul de calorifere;
• Prezenţa apometrelor şi a repartitoarelor;
• Pereţii exteriori;
• Orientarea cardinală a locuinţei;
• Tipul tâmplăriei şi performanţele acesteia;
• Starea balcoanelor;
• Materialele pereţilor exteriori şi grosimea acestora;
• Punctele de apă din locaţie;
• Prezenţa subsolului şi starea acestuia;
• Destinaţia construcţiei;
• Înălţimea liberă din încăperi.